Teoria m-a “avertizat”, in bancile scolii, despre cat de dificile sunt doua domenii de activitate in ceea ce priveste brandingul si rebrandingul: cel petrolier si cel medical. In aceste doua situatii, ne confruntam cu un grad de risc ridicat, cu alcatuirea si intelegerea unui plan specific pentru aceste situatii si cu oameni care se dovedesc neintelegatori si lipsiti de orice dorinta de cooperare.
Vom lansa, in curand, doua proiecte desprinse din domeniul medical, iar acesta a fost “debutul” in sfera problemelor de tip start up si medical brand. In aceste cazuri, negocierea incepe cu propria echipa: negociem sensuri, intelegem fenomenul si aplicam teoria. Trebuie sa recunosc faptul ca ne-a fost de un real ajutor echipa de management a clinicii medicale, care, in cel mai scurt timp, ne-a introdus in spatiul cu circuit inchis al acesteia. Am reusit, in acest fel, sa intelegem mai bine nevoile, asteptarile si parerea unora dintre cei mai cunoscuti specialisti in obstetrica-ginecologie din Romania pentru ca apoi sa le transformam in valorile unui brand.
Provocarile, insa, continua. Realizarea manualului de identitate si a unui plan de risc sunt elemente esentiale intr-un centru medical privat. Fara ele, depasirea unei situatii de criza este aproape imposibila, in special atunci cand apar presiunea mediatica sau “zbaterile” de pe forumuri.
Acesta va fi pasul urmator pe care il vom realiza dupa lansarea website-urilor si dupa inaugurarea unui nou sediu medical in Bucuresti, dupa succesul inregistrat de clinica in Targoviste.
Detaliile finale, evaluarea intregului proiect si a performantelor proprii vor fi publicate in luna septembrie a acestui an, alaturi de comentariile si de impresiile noastre despre intreaga colaborare.
Tags: brand, clinica medicala, rebranding