In ultima vreme, am reusit sa ne obisnuim cu tot ce poate fi mai trist: crize, socuri, tragedii, probleme, pana si euro a crescut pana peste poate. Cu siguranta, multi se intreaba daca poate fi si mai rau. Se pare ca da… Si nu e deloc de gluma!
Singurul lucru care ramasese la aceeasi valoare (si asta pentru ca e nepretuit) este optimismul.
Diferit fata de cel din alte state si civilizatii, dar tradus prin acelesi cuvinte sau semne, optimismul poate fi considerat un obiectiv, un tel, puterea si motivatia, mai ales in perioade grele precum aceasta.
Dar… stupoare!
Nimeni nu mai rade la metrou, in magazine starea este aceeasi, pentru ca zambetele asteptate din partea vanzatorilor trebuie sa fie cumparate pentru a fi observate. Pana nici copiii nu mai sunt pusi pe glume, ca doar tata si mama le-au spus ca, dupa teze si examene, nu le mai iau tone de haine, jocuri, laptopuri, Ipod-uri sau masini, ca doar e criza.
Trist si dur, rau cu rau, dar e mai rau fara rau.
Ne-a falimentat pana si optimismul!
Tags: criza, filozofie, optimism
January 19th, 2009 at 6:20 am
Pentru ca e sesiune, pentru ca e dimineata, si pentru ca nu mai am ce face si somn nu imi e, voi raspunde la cugetarea ta. Sincer? cred ca esti indragostita. Sau cel putin ai fost pana acum. Imi pare rau sa te dezamagesc, dar romanul nu are pic de optimism. Nu e construit sa fie optimist. El e vesnic resemnat, vesnic macinat de problemele politico-social-economice pe care le are. Suntem o natiune care se ghideaza dupa principiul “asta e”. Nu stiu unde ai vazut tu fete zambitoare pana acum. Cel putin nu in Bucuresti. Poate ai fost de curand prin state, si ai dat de zambetul stanjenitor al angajatilor de pretutindeni, sau cine stie, prin occident. Romanul? El nu isi permite sa zambeasca. Nu are cum. Din moment ce nu are satisfacute nici macar nevoile de baza – se zice ca suntem cei mai mari consumatori de carne si paine din uniune -. Pentru zambet iti trebuie fericirea, pentru fericire iti trebuie multumirea de sine, iar pentru multumire de sine trebuie sa ai realizari superioare, sufletesti. Carne, paine, nevoi sufletesti. Mai avem pana sa zambim. Pana una alta, criza sau nu, asta e. Si daca vrei sa vezi fete zambitoare, e un mic magazin de ciocolatata pe Lipscani unde vanzatoarea iti vorbeste cu accent frantuzesc, si iti zambeste continuu. Iti garantez ca te vei simti stanjenita.
January 19th, 2009 at 4:09 pm
Mihai, am cateva exemple de situatii amuzante, optimiste sau in care poti sa vezi partea pozitiva daca iti doresti. Uite, hai sa luam doua categorii: copiii si adultii. Copiii te fac sa razi si iarna, si vara, guvernantii sunt si ei amuzanti daca nu te gandesti prea mult la sumele de bani pe care le iau pentru a da, totusi, spectacole gratuite. Poate ca nu de aici se naste optimismul pur, dar daca nici in situatii mai putin favorabile nu il vedem, cand o fi mai rau, ce facem?